Operațiune de căutare în Munții Maramureșului
O operațiune de căutare a fost desfășurată de SPJ Salvamont Maramureș, în colaborare cu Poliția de Frontieră Poienile de sub Munte, în zona muntoasă a Maramureșului. Aceasta a fost inițiată în urma unei solicitări oficiale din partea familiilor unor tineri ucraineni, care au raportat că cinci persoane din două grupuri diferite nu au mai dat niciun semn de viață de mai bine de 20 de zile.
Familia tinerilor nu a putut oferi indicii concrete pentru a ajuta la localizarea acestora, presupunând că ar fi parcurs anumite rute ce i-ar fi condus spre zona Vârfului Pop Ivan, una dintre cele mai dificile și periculoase regiuni montane.
Căutările s-au desfășurat cu ajutorul dronelor, iar zonele investigate au fost marcate corespunzător. După peste 6 ore de căutări, echipele de salvare au fost nevoite să întrerupă operațiunea, primind un rezultat negativ de la centrul de analiză a datelor.
În cazul în care apar noi informații sau indicii despre cele două grupuri de tineri, salvatorii sunt pregătiți să reluese căutările, conform declarațiilor celor de la Salvamont Maramureș.