Daniel Zamfir, liderul senatorilor PSD, anunță că președintele Nicușor Dan a atacat la CCR legea prosumatorilor

365 Maramures
Moderator 365 Maramures
Daniel Zamfir

Sursa foto: Google Images

Legea prosumatorilor, adoptată recent în Parlament pentru a sprijini persoanele care produc energie verde, a fost contestată la Curtea Constituțională de președintele Nicușor Dan, a declarat Daniel Zamfir, liderul senatorilor PSD. Senatorul a precizat că, din această cauză, actul normativ nu va putea fi aplicat momentan, numind situația „o nouă veste proastă”.

Proiectul, inițiat de Zamfir împreună cu senatorul Lorant Antal, modifica Legea energiei electrice și a gazelor naturale și introducea compensarea cantitativă a energiei regenerabile produse de prosumatori, până la 200 kW per loc de consum. Printre beneficiile principale se numărau plata doar a diferenței dintre energia consumată și cea produsă, reportarea excedentului pe 24 de luni și compensarea financiară după acest termen.

De asemenea, legea prevedea avantaje pentru persoanele fizice: compensare lunară pentru energia livrată în rețea, utilizarea sumelor obținute pentru plata facturilor, transfer gratuit al energiei reportate către alți clienți ai aceluiași furnizor și regularizare completă în cazul schimbării furnizorului. Punerea în aplicare a acestor măsuri depinde acum de decizia Curții Constituționale.

Distribuie acest articol
Lasa un comentariu