Informații despre plata taxelor locale în Sighetu Marmației
Primăria Sighetu Marmației anunță că începând cu data de 15 ianuarie, cetățenii pot efectua plăți pentru impozitele și taxele locale. Acestea pot fi achitate atât fizic, în numerar sau cu cardul bancar, la casieria Primăriei, situată în camera 12, cât și online, prin intermediul site-ului oficial al Primăriei.
„Pentru a evita aglomerația la ghișeu, îndemnăm cetățenii municipiului Sighetu Marmației să utilizeze sistemul electronic de plată”, se menționează într-o comunicare oficială a Primăriei.
Programul de funcționare al casieriei
Casieria Primăriei are următorul program de funcționare pentru plățile efectuate în format fizic:
- De luni până joi: 8:00 – 16:00 (pauză între 13:30 – 14:00)
- Vineri: 8:00 – 12:45
Relația cu publicul
Inspectorii Direcției Venituri sunt disponibili pentru relația cu publicul zilnic, în intervalul orar 8:00 – 12:00.
Bonificații pentru contribuabili
Contribuabilii care achită integral sumele datorate bugetului local până la data de 31 martie 2025 inclusiv, vor beneficia de o bonificație de 10% din impozitul pe clădiri, teren și mijloace de transport.